Prietenie, ego și respect pe pistă… lecția unei lupte până în ultimul tur
Motorsportul înseamnă viteză, rivalitate și dorința de a câștiga.
Dar uneori, cele mai valoroase momente nu vin din depășiri spectaculoase sau timpuri record, ci din modul în care îți gestionezi ego-ul și îți respecți adversarul.
În ultima cursă din Etapa 4 RES 2025, am trăit o experiență care mi-a arătat că prietenia și respectul pot merge mână în mână cu competiția pură.
Ioan | David | Yannis
Când lași ego-ul jos pentru echipă
Parbriz plin de benzină. Pneuri ude. Nicio șansă de a trece de mașina din față.
În a doua cursă de duminică, eram blocat în spatele unui adversar din care se scurgea benzină. Vizibilitatea era afectată, dar adevărata problemă era alta: pneurile din dreapta, ude de combustibil, pierduseră aderența. Nimeni nu își dădea seama cât de gravă era situația, nici măcar eu. Când echipa îmi cerea să forțez depășirea, răspundeam mereu același lucru: „Nu am aderență”. Simțeam doar că mașina nu poate mai mult, fără să înțeleg pe deplin de ce.
Așa a venit decizia din cască: „Lasă-l pe Ioan în față”. Nu era o decizie ușoară, dar am făcut-o, știind că împreună putem trece de obstacol. Și așa a fost, după ce Ioan a preluat inițiativa, am depășit amândoi mașina problemă.
Abia după cursă, la boxe, s-a văzut clar pentru toată lumea: nu doar parbrizul, ci toată mașina era pătată de benzină. Iar ce nu se vedea, dar se simțea pe pistă, era combustibilul de pe pneuri.
Când ego-ul devine motorul luptei
Pista liberă. Două mașini SNA. Ultimele tururi.
Odată ce am trecut de obstacol, lupta dintre mine cu #233) și Ioan Pleșcan cu #5 a început. Fără lovituri, fără gesturi murdare. Doar doi piloți obosiți care își dădeau totul pentru a prinde locul 3 în cursă.
Ne-am alergat tur după tur, fiecare căutând punctul slab al celuilalt, dar fără să depășim limita sportivității. Și, în ciuda oboselii, pe final au început să apară timpi pe verde. Parcă lupta ne ținea amândoi în priză, iar fiecare viraj era abordat tot mai curat și mai rapid.
În ultimul tur, am găsit momentul și am trecut în față. Podiumul a fost al meu, dar lupta a rămas a noastră.
Prietenia și respectul nu sunt scuze pentru a merge mai încet
Unii ar crede că am păstrat sportivitatea pentru că suntem prieteni. Adevărul e că amândoi respectăm acest sport și știm că valoarea unei lupte curate este mai mare decât orice câștig obținut prin agresivitate inutilă. Ego-ul poate fi un aliat sau un dușman. În acea cursă, am învățat că poți câștiga mai mult atunci când știi să îl pui deoparte pentru echipă și să îl folosești doar atunci când e momentul să lupți. Prietenia nu îți ia din competitivitate, îți dă forța să mergi până la capăt, cu capul sus, indiferent de rezultat.
