De la kart la Logan: prima decizie grea
Când ești prea mic pentru o linie de start
La finalul sezonului 2023, eram pregătit de un nou an de karting. Dar lucrurile s-au complicat. Pregătisem sezonul de 2024, investisem în antrenamente, dar competiția în România nu mai oferea ceea ce căutam. Și kartingul devenise din ce în ce mai scump. Nu pentru că nu merita, ci pentru că rezultatul nu mai justifica investiția.
Atunci am început să ne uităm spre anduranță. Doar că aveam 13 ani. Iar la vârsta asta, nu ești lăsat să participi în cursele de anduranță. Regulamentul era clar.
O singură șansă: să demonstrez pe circuit
Singura opțiune a fost să luăm legătura cu Willi Motorsport, dar nu ca echipă, ci ca organizator al Romanian Endurance Series. Le-am explicat situația, iar răspunsul lui Willi a fost simplu: dacă David vrea să concureze, trebuie să arate că poate.
Așa am ajuns să fac școala de pilotaj cu Sergiu și Andi. Ei au fost primii care m-au văzut în mașină. Obiectivul? Dacă reușeam să scot un timp egal sau mai bun decât media cursei, aș fi primit o dispensă specială din partea federației. Zis și făcut. Am reușit. Timpul meu a fost chiar sub cel țintă. Așa am primit aprobarea să concurez în RES.
Când găsești echipa potrivită, totul se leagă
Din prima clipă, între mine și echipa Willi Motorsport a existat chimie. Sergiu și Andi făcuseră și ei karting. Și, surpriză, aveam povești comune și despre motociclete. Nu eram un copil „în probe”. Eram unul de-al lor.
Fără părinți și susținere, m-aș fi oprit.
A fost un moment, la finalul sezonului 2022, când am vrut să renunț. Aveam doar 11 ani, dar simțeam că nu mai trăiesc copilăria mea. În loc de joacă, aveam programul unui adult. După școală urma al doilea „job” — curse, antrenamente, stres, deplasări. În acel an am participat în două campionate diferite și, pe lângă oboseală, am avut și probleme tehnice care nu mă lăsau să termin cursele. Iar asta m-a rupt.
Mi se părea că dau tot și nu primesc nimic înapoi.
Dar n-am fost singur. Părinții mei au fost acolo. Și Andy, psihologul sportiv cu care lucram atunci. Ei m-au ținut pe linia de plutire. Mi-au dat timp. Mi-au dat voie să fiu copil. Mi-au dat încredere să mă întorc. Și m-am întors.
„Copilăria mea nu a fost ca a altora. Dar nici visul nu e.”
Acum mă pregătesc altfel. Ca să pot rezista în cursele de anduranță, lucrez fizic cu Adrian Prini — pilot moto, om care știe exact ce înseamnă să duci corpul și mintea la limită. Despre antrenamentele cu el o să scriem un articol separat. Merită.
Loganul nu e kart. Și nici nu trebuie să fie.
Trecerea la anduranță a venit cu lecții grele. Loganul nu se conduce ca un kart. Are servo, da, dar are și centrul de greutate mai sus, o caroserie grea, inerție. În viraje lente, e cu totul alt animal. E fierbinte în cockpit și greu de controlat.
Comunicarea în cursă? Aparent simplă. Ai un buton pe volan. Apeși și vorbești. Doar că, într-una din curse, stația nu a funcționat bine. N-am auzit când trebuia să intru la boxe. Am ratat intrarea. Și odată cu ea, podiumul. Am fost penalizat. Dar n-a fost o greșeală tehnică. A fost un semn că trebuie să învăț.
Încă sunt agresiv. Dar mai calculat.
În karting, eram impulsiv. Săream pe orice oportunitate. Acum, încă sunt agresiv, dar citesc mai bine mișcările celorlalți. Îi observ, anticipez, mă adaptez. Nu e doar despre depășit. E despre înțeles jocul.
Ce urmează depinde și de voi
Dacă aș avea buget complet pentru sezonul viitor, aș face mai multe antrenamente. E simplu. Cu pregătire constantă, poți crește mai repede, înveți mai eficient și evoluezi în câteva luni cât alții în ani.
„Dacă nu mă susține nimeni acum, va fi mai greu să ajung sus. Și când ajung, va fi prea târziu ca sponsorii să mai apară la timp.”
Visul meu e GT. Dar nu pot merge singur. Cu parteneri alături, toată lumea câștigă — în expunere, în performanță, în poveste.
